Despre oameni... numai de rău

Fiind activitatea la care mă pricep cel mai bine, stăteam ieri într-o rână, vorba ceea, și mă gândeam: citesc citate, bloguri, ba mi s-a întâmplat să găsesc chiar și prin unele cărți, generalități cu privire la oameni. Mi se pare destul de exagerat și faptul că unii își permit să generalizeze despre oameni și să-i compare pe unii cu alții, dar ce am constatat este că majoritatea dintre ele sunt cu tentă negativă. De genul, „oamenii oricum judecă”; „oamenii sunt înrăiți de necazuri”; „oamenii sunt invidioși, mint” sau mai știu eu ce fac sau nu fac.
De unde nevoia asta de a băga omenirea într-o singură oală... cu smoală? :) Este ca și când, odată, demult, ni s-ar fi arătat doar fațeta „nașpa” a oamenilor și, de asemenea, în mod repetat. Cum să-ți fie ușor să vezi imaginea de ansamblu, când nu a avut cine să ți-o arate? Bine bine, n-a avut cine să-mi arate, dar acum sunt adult responsabil și departe de a fi neajutorat sau lipsit de putere (cum mai aud uneori pe la unii, alții: „ce să faci? n-ai ce să faci... asta e..”; sună familiar?). Dacă totuși mă simt astfel, este pentru că la nivel conștient sau nu, am ales să-mi dau puterea altcuiva.
Cum spuneam, puterea și controlul asupra mea sunt la mine. Sunt un adult responsabil. N-am învățat să văd imaginea de ansamblu și uite așa am rămas cu fațeta „nașpa” a omenirii în minte și în priviri. Dar am puterea să schimb macazul.
Dacă ar fi să facem un exercițiu de imaginație în care să vizualizăm cum ne ridicăm de la pământ tot mai sus până când putem vedea, să zicem, un continent întreg,  și avem puterea de a apropia imaginea, ca la binoclu, și i-am vedea pe oameni, pe fiecare în parte, chiar credeți, ați fi ferm convinși că am vedea numai acțiuni rele? Mie, una, îmi place să cred că aș vedea multe dintre cele bune.
Pentru că are loc ceva aproape de miracol. Dacă eu aleg să văd partea bună din tine și mă comport ținând cont de aceasta, atitudinea mea îți va inspira să scoți această partea a ta la iveală în interacțiunea dintre noi. Când vezi că un om are o părere bună despre tine în multe dintre cazuri îl îndrăgești și parcă n-ai vrea să-l dezamăgești, așa-i? E ca și când te-ai dezamăgi pe tine, ca și când ai da dovadă că nu conții calitățile pe care acel om le vede la tine. Parcă ai vrea să-i arăți că are dreptate, că ai acele calități. Și chiar le ai. E ca un izvor de energie și bună dispoziție să constați frumusețea lumii. Este o tehnică descoperită prin experiență personală prin care nu numai că evit dezamăgirile din partea oamenilor, dar mai ales, îmi îmbunătățesc cu mult relaționarea cu aceștia. Și, slavă cerului, am oameni de calitate în jurul meu! Cred că aș putea să reduc asta la un singur cuvânt, anume, respect.
De ce să-mi fie teamă că oamenii mi-ar putea face rău și astfel să caut confirmări în ei pentru asta? Eu aleg să văd miezul, să văd esența, să văd dincolo de ce e artificial. Pentru că pentru mine așa-zisele „defecte” se traduc prin artificial, ne-natural.
Cu riscul să par naivă, chiar credeți că suntem alcătuiți numai din „defecte”? Parcă mai e totuși ceva pe lângă ele. Iar dacă arunci o privire mai atentă, acel ceva este foarte mare. E ca și când am ține cont numai de umbră, făcând abstracție de lumina care o contrastează în imediata apropiere. Și până la urmă ce e mai important, soarele de mărimi cosmice sau mica umbră efemeră de pe Pământ?
Așa că alege să vezi ce e bun în oameni și urmărește cum ți se schimbă relațiile cu aceștia! Pentru că există o vorbă care spune: „calitatea vieții îți este determinată de lucrurile cărora le acorzi atenția ta.”
Succesuri tuturor! :))