De cele mai multe ori, atunci când
ne gândim la emoția furiei, ne gândim cu teamă sau ezitare, fiind un lucru greu
de acceptat și digerat atunci când se manifestă din partea altcuiva. Adesea
găsim că furia manifestată nu este un comportament dezirabil sau adecvat și
tindem să desființăm și să judecăm persoanele care pun în scenă un asemenea gen
de comportament.
V-ați întrebat de ce tindem să
judecăm reacțiile furioase ale celorlalți?
În soietatea și în cultura în care
trăim se promovează foarte mult un anumit etalon, un anumit model de persoană.
Printre alte caracteristici mai mult sau mai puțin constructive, se află și
comportamentul așa-numit civilizat, care în primul rând presupune maniere,
politețe și un calm desăvârșit din care lipsesc, ghiciți ce, furia, bucuria,
entuziasmul și sunt promovate cumpătarea și o anumită plafonare și egalitate în
emoții. Emoțiile nu trebuie să fie nici prea, prea, nici foarte, foarte, cum
s-ar spune. Dintre toate emoțiile, cred că cea mai puțin acceptată este furia,
care este privită cu teamă, rezistență și o doză mare de critică.
Încă de mici ni s-a atras atenția
în repetate rânduri să fim cuminți, să nu facem crize de nervi sau tantrum-uri,
cum se numesc ele mai nou și pe la noi și să ne comportăm „civilizat”. Ei bine,
oridecâteori am simțit furie în copilărie, nici măcar nu ne-a trecut prin minte
să ne abținem de la a o manifesta, până când într-o bună zi mama și tata țipă
la noi și ne resping pentru acest comportmanet și ne aplică și o pedeapsă, de
multe ori corporală, așa încât exprimarea acestei emoții este inhibată și
asociată cu o doză de rușine. Fiindcă foarte frecvent rușine și furia merg mână
în mână. Uneori furia ascunde rușine, iar alteori, rușinea ascunde furia.
Mesajul pe care îl preluăm de la părinții noștri este că pentru ei este în
regulă să-și exprime furia, dar pentru noi nu. În felul acesta învățăm să ne
adaptăm pentru a corespunde, așa încât părinții să nu ne mai respingă și să
continue să aibă grijă de noi.
Așadar, nu numai că vrem să
corespundem cerințelor părinților, dar prin această tendință începem chiar noi
să avem grijă de aceștia și le ascundem lucruri care i-ar putea supăra, căci
deja le au și ei pe ale lor. Astfel ajungem să credem la rândul nostru că emoția
furiei este inacceptabilă și trebuie înnăbușită cu cât mai multă grijă. Fiindcă
ce nu ni s-a spus și aveam nevoie să auzim este că furia este naturală! Ea este
o emoție firească și o reacție a unui om sănătos la circumstanțele indezirabile
din jur.
Odată înnăbușită, ea începe să
facă ravagii în interior. Astfel ne putem autoagresa inconștient prin
comportamente de autosabotaj cum ar fi neîndemânarea, dezorganizarea, viciile,
procrastinarea și altele. Furia ne poate determina să o somatizăm, adică să simțim
la nivel corporal efectele sale. Putem avea simptome precum aciditate crescută,
dacă nu o exprimăm ne putem constipa, putem avea dureri de cap, de stomac și
putem dezvolta chiar probleme cu ficatul în unele cazuri mai grave. A ne reține
de la a exprima o asemenea emoție care presupune atât de multă energie
mobilizată, nu înseamnă altceva decât a ne deturna pe noi înșine de la cursul
firesc al lucrurilor și a ne face rău, până la urmă.
Așadar, recomandabil este ca
această energie mobilizată să fie descărcată din ființa noastră într-un cadru
sigur, cum este cel terapeutic, prin mișcare și efort fizic și, poate cel mai
important, prin asertivitate, adică prin a transpune mesajul pe care ne dorim
să-l transmitem într-o formă agreată social, având grijă totodată să ne facem
înțeleles punctul de vedere.
Acestea fiind spuse, cel mai bine
ar fi dacă am înțelege că furia este un lucru firesc și natural care va apărea
în prim plan din când în când și că are nevoie să fie manifestată într-un fel
sau altul. Ceea ce merită reținut este că dacă noi nu găsim o cale sănătoase de
a face acest lucru, ea întotdeauna va găsi o cale de ieșire, iar cel mai
indicat este ca aceasta să fie una fără prea multe stricăciuni și victime
colaterale. Așadar, aveți grijă de voi înșivă și de furiile voastre care merită
o atenție deosebită și, mai ales, merită explorate, oricât de provocator ar fi
pentru noi să realizăm acest lucru.