Acționează și nu te da bătut niciodată! Chiar așa să fie oare?

Hai să abordez un subiect delicat și ușor controversat, cred: accentul pus de către societate pe inițiativă, acțiune și tenacitatea dusă până în pânzele albe.
Oare cât de indispensabilă este de fapt această atitudine în raport cu viața de zi cu zi?
Cu toții cred că observăm multitudinea de citate motivaționale cu care draga noastră rețea de socializare este împânzită. Nu te da bătut, nu renunța niciodată, acționează acum, fă ceva și, mai ales, acțiunile definesc cine ești. Sigur că este necesar și uneori inevitabil să luăm decizia și să acționăm într-o anumită direcție.
Însă te-ai gândit vreodată la faptul că acțiunea face parte din cursul natural și firesc al lucrurilor? Oricum ar fi, oricât de delăsător ți s-ar părea că ești, decizi și alegi și acționezi în fiecare clipă. Oare acțiunea trebuie să îmbrace de fiecare dată această haină a efortului și a luptei, a ceva ce-ți inspiră mai degrabă artificialitate și forțare și mai puțin firesc?
Știați că doar 9% dintre noi sunt oameni care sunt orientați cu precădere spre inițiativă și cu o abordare mai agresivă asupra vieții? Probabil că nu, însă așa spun studii referitoare la temperament, adică la trăsăturile cu care ne naștem, cele pe care le moștenim genetic. Și cu toate acestea societatea promovează acest gen de comportament și ne împinge cumva de la spate către luptă și iar luptă.
Oare viața chiar ne este dată pentru a ne lupta? În ce măsură crezi că te poți bucura de o asemenea viață? Chiar ești ferm convins că dacă uneori mai lași lucrurile să vină și de la sine, viața ta va lua o turnură nedorită? Bineînțeles, depinde de ce anume îți dorești. Însă ți-ai pus problema costurilor? Ai pus în balanță cât de mult merită să te zbați pentru ceva, dacă ar fi să te coste sănătatea, spre exemplu? Pentru că de fapt cu asta plătim acest gen de abordare asupra vieții, cu sănătatea. Aleargă și zbate-te și câștigă-ți pâinea și, în cel mai bun caz, îndeplinește-ți ici, colo, câte un vis.
Păi dragilor, dacă este nevoie să ne zbatem pentru traiul de fiecare zi, oare cât ar fi nevoie să luptăm pentru visele noastre?
Dar dacă ți-aș spune că mai există o cale? Că e mai ușor decât crezi și că FUNCȚIONEAZĂ? Sună ca și când m-aș pregăti să fac reclamă vreunui produs minune. Ar fi simplu, nu-i așa? Însă din păcate sau din fericire, produsul minune, miraculos de-a dreptul nu este altceva decât propria-ți minte. Ceea ce îți spui în fiecare zi, dinainte să deschizi ochii și până la ultimul gând dinainte să adormi seara. Se spune că mintea poate fi un stăpân teribil, dar un servitor minunat. Mintea noastră este o monedă cu două fațete, depinde de noi cu care dintre acestea operăm mai des.

Ei bine, ca să te scap de suspans, „pilula” minune pe care ți-o propun se numește ABANDON. Da, ai citit bine. Probabil că ești deja consternat și indignat de îndrăzneala mea. Abandon?!? Cine are timp să se abandoneze? E un lux uriaș! Că dacă eu nu țin lucrurile sub control și nu fac asta și nu o dreg pe cealaltă, o să cadă casa pe mine, iar copiii o să-mi moară de foame și soțul o să mă părăsească, reproșându-mi că sunt o leneșă, iar la serviciu totul s-ar transforma în haos fără contribuția mea prețioasă! Măi, să fie!
Să reconsiderăm... Ai mai auzit până acum de expresia „delegare de responsabilități”? Cum ar fi dacă ți-aș spune că nu-i nevoie să fii singurul pilon pe care se susține lumea ta? Cum ar fi dacă ți-aș spune că nu-i nevoie să fii singur sau singură și să faci față numai în intimitatea gândurilor și trăirilor tale acestei lumi? Să-ți aduc aminte ceva. Poate că ți se va părea incomod, însă... lumea există și funcționează de mii și mii de ani înainte ca tu să te naști și va funcționa și după ce tu nu vei mai fi, indiferent de nivelul durerii pe care o va pricinui dispariția ta celor din jur. Oamenii, oricât de dependenți ar fi, au o putere creatoare extraordinară, care-i ajută să se adapteze la orice fel de circumstanțe.
Să te mai amărăsc puțin? Singura persoană care întreține acest comportament ești tu. Vestea bună: singura persoană care îl poate destructura și restructura, tot tu ești.
Inițiativa exagerată, acțiunea chiar și atunci când nu-i neapărată nevoie, precum și controlul, căci despre el este vorba de fapt, sunt comportamente toxice care nu fac altceva decât să alimenteze un stil de viață toxic pentru propria-ți bunăstare psihică.
Să ne înțelegem, cu siguranță că aceste mecanisme de adaptare creativă la circumstanțele din jurul tău ți-au fost mai mult decât utile la un moment dat. E nevoie să le recunoaștem utilitatea în momentele în care avem nevoie de ajutorul lor. Sigur că este nevoie să luăm inițiativa, atunci când putem contribui cu idei bune, când vrem să facem ceva ce ne place, când vrem compania unor oameni. A nu acționa înseamnă a sta în poziția de victimă, înseamnă delăsare. La extrem, înseamnă depresie. Așa cum și a acționa prea mult înseamnă a sta în poziția de salvator. A acționa prea mult se traduce fie prin a face lucruri în locul celorlalți, fără ca ei să-ți fi cerut asta, fie dintr-o teamă de a sta liniștit, cauzată de fuga de tine însuți.Termenul de specialitate se numește deflecție. Dacă stau locului, iau contact cu durerile pe care mă tot străduiesc să le îngrop, iar ele, nesuferitele, tot ies. După ce că mi-e greu că le am, hai să-mi fac situația și mai neplăcută, făcând ceva, orice, chiar dacă îmi pare nefiresc.
Pe mulți dintre noi ne sperie ideea de a sta în liniște când și când, lăsând lumea să-și urmeze cursul și fără contribuția noastră. Cum adică, dacă eu nu mă duc între ei să arăt ce pot face, e ca și când nu aș exista. Cine sunt eu fără validarea celor din jur? Dar bateriile cum ți le încarci? Mai ai energie să te bucuri de ce ai realizat după ce ți-ai epuizat și ultima fărâmă?
Să-ți vând un pont, fiindcă sunt încăpățânată: bateriile se încarcă în momente cheie din timpul zilei, în care îți oferi timp și spațiu numai pentru tine. Te-ai simți ca un om egoist, este? Foarte bine! Egoismul în doze echilibrate este chiar recomandat!
Și, ca să închei cu câteva cuvinte care să-ți dea de gândit pe mai departe, psihicul ființei umane funcționează pe trei paliere: rațiune (cogniție), simțire (afectivitate) și acțiune (comportament). Așa că dacă mai auzi sau mai citești pe undeva că acțiunile definesc cine ești, adu-ți aminte că mai ai o gândire creatoare, o simțire la fel de creatoare și că, abia apoi acestea două îți determină felul în care acționezi. Și mai mult de atât, ești Cineva și exiști cu tot atâta intensitate și în liniștea și intimitatea spațiului pe care ți-l rezervi doar pentru tine însuți.
Și ca să te scap de dubii, aici nu favorizez vreuna dintre părți, căci ambele sunt importante, atât a te lăsa, cât și a acționa. Cheia este să învățăm să le folosim corect și cu măsură pe ambele, cu scopul găsirii unui echilibru mult așteptat. Iar măsura în care tăiem dintr-o parte și mai punem în cealaltă depinde de modul fiecăruia de a-și trăi propria existență, și așa destul de efemeră. Cum ar fi să mai trăim și frumos?