Te-ai întrebat vreodată ce-i face
pe oameni să-și spună „Te iubesc” într-o relație de cuplu? Probabil că da. Fie
că te-ai întrebat, fie că nu, voi dezvolta acest subiect în continuare, cu
scopul de a obține mai multă claritate asupra sa.
Ce anume se află în spatele unei
asemenea afirmații cum este „Te iubesc”?
Unii oameni, indiferent de gen, o
spun conștient și intenționat pentru a obține anumite beneficii. Ceilalți (de
ce să ne dăm după coadă?) o spun tot pentru a obține beneficii, dar nu sunt
conștienți de acest scop. Fiindcă dacă ar fi să ne uităm în jur la marea masă
de oameni, putem observa tendința de a sta în interiorul unei relații de
cuplu într-o atitudine de lipsă, adică
de cerere și de așteptări emise de la celălalt. În orice caz, tendința
fiecăruia dintre noi, absolut firească de altfel, este de a sta în
circumstanțele benefice pentru noi, adică cele care ne aduc beneficii. Nu-i
nimic în neregulă aici. Este absolut natural să căutăm să avem pe lângă noi
oameni cu care ne simțim bine. Iar
beneficiile sunt dintre cele mai diverse și inimaginabile. Spre exemplu, dacă
eu sunt o fire mai liniștită, există șanse mari să caut să am lângă mine un om
mai energic; dacă sunt o fire artistică, cu înclinații înspre domeniile umaniste, este foarte
probabil să primesc lângă mine un om din sfera științelor exacte și cu o
predilecție spre suprasolicitarea emisferei stângi :), iar dacă sunt o fire mai
agresivă, va fi un beneficiu pentru mine să am lângă mine o persoană mai
conciliantă din fire.
Probabil că ați observat faptul că
am ales trăsături complementare pentru cele pe care le căutăm la ceilalți în
funcție de ce trăsături avem active în construcția personalității proprii.
Complementaritatea este unul dintre principiile majore prin care oamenii se
atrag și rămân împreună, deoarece dacă accept la mine o anumită trăsătură,
inconștient voi căuta opusul acesteia, pentru a trăi o experiență completă a
acelei trăsături. Iar relația de cuplu este aceea cu cea mai intensă dinamică
de forțe între două ființe umane. Așadar, este foarte probabil să găsim oameni
care sunt altfel decât noi, mai ales în cadrul acestui tip de relație. În ce
privește asemănările, acestea sunt importante în măsura în care pertenerul
deține aspecte ale personalității pe care le dorim sau pe care le identificăm
și la noi.
Așadar, putem stabili că un tip de
motivație care ne determină să simțim iubirea pentru celălalt, este cel
extinsec. Acest tip de motivație se traduce mai degrabă prin „Am nevoie de
tine” și mai puțin prin „te iubesc așa cum ești sau orice ar fi”, cum prea des
auzim în jurul nostru. Acest lucru este perfect natural. Omul este o ființă
socială și are nevoi relaționale care îi oferă impulsul de a le împlini sub o
formă sau alta, mai ales dacă luăm în considerare nevoile afective frustrate în
copilăria fragedă.
Bine și acum puteți întreba:
„iubirea aceea necondiționată la ce se referă?”. Nu am pretenția să fi ajuns la
acel stadiu al evoluției umane, însă motivația pentru această iubire este una
de ordin intrinsec, ceea ce înseamnă că iubim de dragul sentimentului în sine
care generează o mare cantitate de emoții pozitive înăuntrul nostru și că am
ajuns deja în stadiul în care singurătatea nu ne mai sperie, căci am învățat că
sintagma „nu pot trăi fără tine” este aplicabilă mai mult celor care cer și mai
puțin celor care și-au luat puterea înapoi și au aflat prin experiență că se
pot multe, indiferent dacă avem sau nu pe cineva alături. Departe de a promova
autosuficiența, diferența constă în faptul că eu știu că pot, dar aleg să
împart cu tine, fiindcă e mai frumos așa, iar iubirea presupune, pe lângă a
dărui, și a împărtăși, adică deține
dimensiunea reciprocității.
Iubire de unul singur nu există, acela este
narcisism, care ascunde răni foarte adânci și o lipsă foarte mare de iubire de
fapt. Iubirea există numai în relație cu alți semeni, iar dacă o simțim sau nu
față de cineva anume, este de fapt o alegere personală, conștientă sau nu. Noi
conținem capacitatea de a genera un asemenea sentiment, însă depinde înspre
cine și ce îl îndreptăm. Ne putem alege să simțim iubire ca urmare a îndeplinirii
unor condiții autoimpuse, așa cum putem alege să simțim iubire pur și simplu,
pentru că se simte bine!
Bineînțeles, repet ideea că totul
presupune un proces al devenirii a ceea ce suntem deja. Nu putem bate din palme
și să ajungem să simțim iubirea pur și simplu. Iar cea mai bună metodă prin
care devenim cu toții conștienți de ce putem este prin exepriență. Așadar, te
invit să-ți asumi riscul și să „te arunci” în exeriența care ar putea fi
iubirea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu