Gestionarea constructivă a furiei

De cele mai multe ori, atunci când ne gândim la emoția furiei, ne gândim cu teamă sau ezitare, fiind un lucru greu de acceptat și digerat atunci când se manifestă din partea altcuiva. Adesea găsim că furia manifestată nu este un comportament dezirabil sau adecvat și tindem să desființăm și să judecăm persoanele care pun în scenă un asemenea gen de comportament.

V-ați întrebat de ce tindem să judecăm reacțiile furioase ale celorlalți?

În soietatea și în cultura în care trăim se promovează foarte mult un anumit etalon, un anumit model de persoană. Printre alte caracteristici mai mult sau mai puțin constructive, se află și comportamentul așa-numit civilizat, care în primul rând presupune maniere, politețe și un calm desăvârșit din care lipsesc, ghiciți ce, furia, bucuria, entuziasmul și sunt promovate cumpătarea și o anumită plafonare și egalitate în emoții. Emoțiile nu trebuie să fie nici prea, prea, nici foarte, foarte, cum s-ar spune. Dintre toate emoțiile, cred că cea mai puțin acceptată este furia, care este privită cu teamă, rezistență și o doză mare de critică.

Încă de mici ni s-a atras atenția în repetate rânduri să fim cuminți, să nu facem crize de nervi sau tantrum-uri, cum se numesc ele mai nou și pe la noi și să ne comportăm „civilizat”. Ei bine, oridecâteori am simțit furie în copilărie, nici măcar nu ne-a trecut prin minte să ne abținem de la a o manifesta, până când într-o bună zi mama și tata țipă la noi și ne resping pentru acest comportmanet și ne aplică și o pedeapsă, de multe ori corporală, așa încât exprimarea acestei emoții este inhibată și asociată cu o doză de rușine. Fiindcă foarte frecvent rușine și furia merg mână în mână. Uneori furia ascunde rușine, iar alteori, rușinea ascunde furia. Mesajul pe care îl preluăm de la părinții noștri este că pentru ei este în regulă să-și exprime furia, dar pentru noi nu. În felul acesta învățăm să ne adaptăm pentru a corespunde, așa încât părinții să nu ne mai respingă și să continue să aibă grijă de noi.

Așadar, nu numai că vrem să corespundem cerințelor părinților, dar prin această tendință începem chiar noi să avem grijă de aceștia și le ascundem lucruri care i-ar putea supăra, căci deja le au și ei pe ale lor. Astfel ajungem să credem la rândul nostru că emoția furiei este inacceptabilă și trebuie înnăbușită cu cât mai multă grijă. Fiindcă ce nu ni s-a spus și aveam nevoie să auzim este că furia este naturală! Ea este o emoție firească și o reacție a unui om sănătos la circumstanțele indezirabile din jur.

Odată înnăbușită, ea începe să facă ravagii în interior. Astfel ne putem autoagresa inconștient prin comportamente de autosabotaj cum ar fi neîndemânarea, dezorganizarea, viciile, procrastinarea și altele. Furia ne poate determina să o somatizăm, adică să simțim la nivel corporal efectele sale. Putem avea simptome precum aciditate crescută, dacă nu o exprimăm ne putem constipa, putem avea dureri de cap, de stomac și putem dezvolta chiar probleme cu ficatul în unele cazuri mai grave. A ne reține de la a exprima o asemenea emoție care presupune atât de multă energie mobilizată, nu înseamnă altceva decât a ne deturna pe noi înșine de la cursul firesc al lucrurilor și a ne face rău, până la urmă.

Așadar, recomandabil este ca această energie mobilizată să fie descărcată din ființa noastră într-un cadru sigur, cum este cel terapeutic, prin mișcare și efort fizic și, poate cel mai important, prin asertivitate, adică prin a transpune mesajul pe care ne dorim să-l transmitem într-o formă agreată social, având grijă totodată să ne facem înțeleles punctul de vedere.

Acestea fiind spuse, cel mai bine ar fi dacă am înțelege că furia este un lucru firesc și natural care va apărea în prim plan din când în când și că are nevoie să fie manifestată într-un fel sau altul. Ceea ce merită reținut este că dacă noi nu găsim o cale sănătoase de a face acest lucru, ea întotdeauna va găsi o cale de ieșire, iar cel mai indicat este ca aceasta să fie una fără prea multe stricăciuni și victime colaterale. Așadar, aveți grijă de voi înșivă și de furiile voastre care merită o atenție deosebită și, mai ales, merită explorate, oricât de provocator ar fi pentru noi să realizăm acest lucru.