V-ați gândit vreodată la cât de
interesant și curios este că ne adunăm împreună cu oamenii cu care avem multe
lucruri în comun? Oare ce semnificație are acest lucru și oare de ce se
întâmplă astfel? Există o vorbă care spune așa: „spune-mi cine sunt prietenii
tăi și-ți voi spune cine ești.” Se pare că într-adevăr alegem să ne apropiem
emoțional de oameni cu caracteristici asemănătoare cu cele pe care le
recunoaștem la noi înșine. Cu alte cuvinte, psihologic vorbind, ne atrag
oamenii cu care ne aflăm într-un transfer pozitiv, adică cei pe care proiectăm
trăsături care ne plac și care, într-o măsură mai mică sau mai mare, le și manifestă.
Însă, dacă ar fi să fim foarte
onești cu noi înșine, nu cumva atragem lângă noi și oameni care au
carcteristici asemănătoare cu ale
noastre, dar pe care nu le recunoaștem, adică pe care le reprimăm?
Acest lucru este cu atât mai
evident în relația de cuplu, care dispune de o dinamică de o intensitate
energetică mult crescută. În relația de cuplu implicarea emoțională a fiecăruia
dintre parteneri tinde să ia proporții remarcabile, așa încât schimbul
energetic între cei doi parteneri devine unul foarte intens. În acest fel se
creează o atmosferă favorabilă pentru ca temerile, nesiguranțele și tendințele
noastre distrugătoare să își găsească drumul spre suprafață. Având în vedere
atașamentul mare de cealaltă persoană, dezvoltăm un anumit nivel de anxietate
de separare de această persoană, mai mic sau mai mare, în funcție de istoricul
fiecăruia de viață.
De asemenea, în funcție de ce
figură primordială proiectăm pe această persoană, vom intra nu numai într-un
transfer pozitiv cu partenerul, lucru specific mai ales începutului unei
relații de cuplu, dar mai apoi vom proiecta și lucruri mai puțin plăcute, cum
ar fi lipsa grijei, a afecțiunii sau a atenției și validării. Întrebarea este
totuși care ar fi contribuția noastră la această situație și care sunt totuși
aspectele pe care noi înșine le conținem, dar le negăm?
Ne putem răspunde la această
întrebare urmărind ce trăsături sau comportamente respingem sau judecăm la
ceilalți. Se numește legea oglindirii și afirmă că cei din exterior reflectă
aspecte pe care noi le conținem în interior. În funcție de stadiul de
maturitate emoțională la care am ajuns, fiecare dintre noi ajunge să facă
cunoștință cu această perspectivă, aflându-se între oamenii potriviți care să-i
întărească anumite comportament și care să îi provoace altele.
De aceea tind să cred că
asemănarea cu cei din jurul nostru nu este întotdeauna un lucru plăcut pe care
să-l constatăm, fiindcă dacă vom realiza că fiecare dintre noi la rândul său a
manifestat o trăsătură pe care acum o respinge și o critică, aceasta va fi
inițial o veste proastă.
Însă dacă în timp învățăm să ne
perpetuăm empatia și să încercăm mai degrabă să înțelegem cum celălalt a ajuns
acolo, înțelegând și cum noi am ajuns în acel punct la un moment dat, atunci
suntem pe cale să facem pace cu noi înșine și cu ceilalți și să ne bucurăm atât
de asemănprile, ât și de deosebirile dintre noi.
Rezonanța dintre ființele umane
este astfel un mod nu întotdeauna comod de a ajunge să ne cunoaștem pe noi
înșine și de a ne valorifica fiecare experiență împărtășită cu unul sau mai
mulți semeni de-ai noștri, luând de acolo aspectele pozitive și alegând
conștiente ca aceasta să ne impacteze pozitiv.
Așadar putem afirma că într-adevăr
cine se aseamănă se adună, nu întotdeauna se place și este foarte bine așa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu