Ați mai auzit până acum de
expresia „nu pot trăi fără tine”? La ce credeți că se referă? Unii ar spune că
este vorba de o iubire mare. Alții, mai puțini, ce-i drept, ar spune că ține de
un atașament foarte mare. În orice caz, indiferent de ce anume alegeți să credeți,
cu toții am simțit asta la anumit moment în viețile noastre și cu siguranță că
am și auzit asta. Dacă nu sunteți de acord, sper că acest articol să vă
edifice.
În interiorul relației de cuplu
există o dinamică foarte interesantă care se aseamănă, metaforic vorbind, cu o
mare sau cu un ocean. Privitorii de pe mal pot observa cum marea sau oceanul se
retrage și se revarsă pe nisipul plajei. În același fel, cu cât o relație de
cuplu durează mai multă vreme, cu atât ambii parteneri vor experimenta la un
moment dat, mai devreme sau mai târziu, nevoia de a se apropia până la fuziunea
cu celălalt (fenomenul de confluență), precum și nevoia de a-și rezerva spațiu
uneori. Ambele procese, deși aparent opuse, sunt absolut firești și alternează,
indiferent de intensitatea sentimentului de iubire dintre cei doi.
Cu toate acestea, există oameni
care rămân preponderent într-una dintre extremități. Aceștioa fie dezvoltă
dependență emoțională de partenerii lor, fie au comportamente de evitare și
sunt ușor indisponibili emoțional. Foarte interesant este faptul că de cele mai
multe ori primii se îndrăgostesc de ultimii și invers, existând astfel foarte
multe relații de cuplu în care unul pare mai implicat, iar celălalt mai
detașat. De aici și expresia, „unul iubește, iar celălalt se lasă iubit”.
Țin să contrazic această frază. De
fapt este vorba despre moduri diferite de a exprima același sentiment. Prea
mulți dintre noi cedează tentației de a-i reproșa partenerului lipsa iubirii și
a interesului, când, de fapt, acesta se exprimă doar într-un mod diferit.
Uneori nu este neapărată nevoie să auzim cuvintele magice „te iubesc” când
partenerul este afectuos sau când alege să ne aranjeze fularul la gât într-o zi
friguroasă, ca să nu răcim, sau când alege să prepare micul dejun sau să
hrănească el copilul. Dacă aceste cuvinte magice sunt sau nu rostite, este
alegerea fiecăruia, însă asta nu înseamnă că iubirea ar fi dispărut.
De asemenea interesant este felul
în care un dependent emoțional „seduce” o altă persoană să simtă nevoia de mai
mult spațiu și astfel își retrăiește drama prin care crede că nu este iubit
corespunzător nevoilor lui, iar un evitant „își invită” partenerul să ceară mai
mult decât acesta este dispus să ofere momentan. Acest proces se numește
identificare proiectivă, adică felul în care le inspirăm celorlalți să se
comporte așa cum ne așteptăm.
Dependența emoțională și
autosuficiența sunt două moduri de manifestare ale aceleiași răni sau nevoie
neîndeplinită, anume lipsa atenției și a afecțiunii uneia dintre figurile
primare ale primei perioade din viață. Fiecare om alege felul în care se
adaptează lumii, așa încât să evite să mai treacă prin durerea inițială, bine
ascunsă în inconștient, sau așa încât să se autosaboteze și să întâlnească
persoane care să-i reamintească de acel prim moment dureros.
Fiecare dintre noi suntem fie
dependenți și atașați peste măsură, fie evitanți și autosuficienți în relațiile
prin care trecem de-a lungul vieții, fiindcă tindem să pendulăm între cele două
extreme, ca și ăntre multe alte aspecte opuse , până la atingerea unui
echilibru. Iar acest echilibru este idealul către care tinde fiecare dintre
noi. Echilibrul presupune să recunoaștem față de noi înșine când anume avem
nevoie de afecțiune și apropiere și în care dintre momente ne-am rezerva mai
degrabă timp și spațiu pentru a fi cu noi înșine sau în compania anturajului,
spre exemplu. Odată ce admitem aceste lucruri față de noi, le vom putea accepta
și înțelege în egală măsură și la partenerii noștri, fără să mai cădem în plasa
nesiguranței.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu